Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Ionel Acea – cântăreț

Născut la 13 septembrie 1948, la Jebel, Ionel Acea a început să cânte la fluier de la 10 ani.

În clasa a V-a a venit la Timișoara, la Școala de Muzică și Arte Plastice unde a studiat clarinetul, apoi, ca și mulți alți suflători, a trecut la saxofon și taragot.

Urmează Școala profesională C.F.R. din Arad, timp de trei ani colaborează cu formația artistică a Clubului, cântând alături de Ilica Todor și Florica Bradu. În perioada 1966 – 1968 îl găsim la Orchestra Populară a Filarmonicii din Oradea, dirijată de George Mițin Vărieșescu, împreună cu care pleacă la Zalău în anul 1970.

În timpul satisfacerii stagiului militar cântă în fanfara unității din Oradea.

Numele lui Ionel Acea îl găsim și la Ansamblul Sârb de Stat din Timișoara, lângă alți instrumentiști precum Paia Maximov și Radivoi Popov Geale. În anul 1972 ajunge la Ansamblul “Banatul” sub conducerea maestrului Gelu Stan, un an mai târziu, la Clubul 1 Mai, cooptat de prof. Ion Odrobot, din 1979 colaborează și cu formația artistică de la Casa Tineretului, coordonată de Gheorghe Galetin.

Muzica bănățeană, cunoscută în întreaga țară și datorită lui Ionel Acea
Ionel Acea s-a mândrit cu premiul I și titlul de laureat obținut la etapa națională a Concursului Cântarea României, ediția a II-a.

În anul 1974 a imprimat un disc Electrecord format mic, sub bagheta dirijorului George Vancu. În anii 90 a cântat cu formația Sandu Florea de la Armeniș.

Ultima actualizare: 09:12 | 20.09.2024

Sari la conținut