Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Personalități locale

Martin Şuboni – protopop

Martin Şuboni s-a născut în Jebel în anul 1716. Nu se ştie unde a făcut studiile. Sub păstorirea lui s-a zidit actuala biserică, între anii 1750-1752. A murit în 17 mai 1763, în vârstă de 47 ani şi a fost înmormântat în curtea bisericii.
În 1763 protopopul Martin Şuboni, fiind pe patul morţii, a donat propria casă pentru a funcţiona ca şcoală. Clădirea se afla în curtea bisericii ortodoxe. Acum, prin grija preotului Petru Gărău, s-a ridicat un mic monument pe locul fostei case.

În casa acestui protopop a funcţionat şcoala confesională până în anul 1919, moment în care a trecut în administrarea statului. Actuala şcoală din Jebel îi poartă numele protopopului.

Efta Botoca – cântăreț

Efta Botoca s-a născut în 23 septembrie 1925, în familia de paori (agricultori bănăţeni) a lui Pătru şi Iconia (Icoane) Botoca, din Jebel. A mai avut doi fraţi, Aurel şi Petru, ambii mai mici. Copilăria şi anii tinereţii şi i-a petrecut în satul natal, dovedind aplecare spre muzica lăutărească încă de mic. Prima dovadă de pasiune mistuitoare pentru vioară s-a petrecut când unchiul său Nicolae, însurat la Unip, a venit în vizită, având şi vioara asupra lui. A fost o dragoste fulgerătoare, căci Efta nu mai voia să se dezlipească de acel instrument. Din păcate, părinţii săi erau prea săraci să-i cumpere o vioară, aşa că şi-a încropit mici instrumente din beţe suprapuse, apoi din tulei (coceni de porumb), la care exersa tenace.

Prima sa vioară a primit-o la şase ani, o vioară mai mică (treisferturi), care i-a rămas unui consătean, după ce îşi pierduse singurul copil. Acesta i-a propus târgul tatălui lui Efta Botoca, care, datorită preţului redus şi a pasiunii dovedite de fiu, a acceptat. De la tatăl său a deprins unele melodii, pe care le repeta fluierând, iar părintele său îl acompania cu banda (un violoncel modificat, de obicei cu trei corzi). Încă din clasa întâi, ştia să cânte destul de bine la vioară, lucru remarcat de învăţătorul Trăilă Păpaş. S-a împrietenit cu fiul notarului din Jebel, care avea pian şi cu care cânta aproape zilnic.

Primul său îndrumător a fost învăţătorul Adrian Pitic (1888 – 1957), de loc din Naidăş – viorist priceput – care i-a îndrumat primii paşi în tainele acestui instrument muzical atât de iubit în Banat. La numai 10 ani, Efta Botoca a cântat în faţa unui public select. S-a întâmplat în 1935, la sfinţirea Bisericii Ortodoxe din Stamora Română, lucru săvârşit de episcopul Caransebeşului, Vasile Lăzărescu. După slujbă a urmat o masă festivă, la care a cântat şi taraful lui Nicolae Botoca de la Unip (unchiul lui Efta). Atât episcopul, cât şi prefectul din acea vreme, Dimitrie Nistor, l-au remarcat pe copilul-minune de la Jebel, care a cântat cu taraful unchiului.

Un alt episod interesant din biografia lui Efta Botoca s-a petrecut în 1936, când micul violonist, luîndu-şi inima în dinţi, s-a dus să cânte la târgul de la Jebel, unde au venit muzicanţi vestiţi din Pădureni (Georgică Luca) şi Ciacova (Laioş), dar şi Luţă Ioviţă cu taraful său. Micul lăutar s-a aşezat la o şatră unde nu mai cânta nimeni şi ca să poată fi auzit a fost urcat pe o masă. S-a dus vorba, iar vestiţii muzicanţi au venit să-l asculte şi să-l admire pe micul Efta.

După şcoala primară din Jebel, Efta Botoca a urmat cursurile Şcolii Normale din Timişoara (Liceul Pedagogic), fiind susţinut financiar de notarul Dimitrie Roşu. A urmat apoi Conservatorul Comunal din Timişoara, la clasa de vioară a profesorului Eugen Cuteanu (1900 – 1968). Din cauze medicale, dar şi din lipsa banilor, nu a reuşit să termine Şcoala Normală. Până să plece la armată a cântat în micul taraf al unchiului său Nicolae Botoca.
Adevărata carieră a lui Efta Botoca a început la Bucureşti, unde a cântat la restaurantul „Ceaiul Bănăţenilor”, alături de cunoscuţii violonişti Ion Luca Bănăţeanu, Moise Belmustaţă, Ionel Budişteanu, Emil Gavriş. Ionel Budişteanu i-a devenit şi primul dirijor, la orchestra experimentală a Institutului de Folclor din Bucureşti, denumită „Barbu Lăutaru”. Între anii 1970 – 1971 a cântat în orchestra Ansamblului „Rapsodia Română”, apoi în Orchestra Radioteleviziunii Române.

În perioada 1972 – 1985 a evoluat în vestita formaţie de virtuozi condusă de Gheorghe Zamfir, cu care a străbătut lumea în lung şi în lat. Alături i-au fost alţi doi bănăţeni: Dorin Cuibariu şi Pavel Cebzan. A debutat la radio în 1947, unde a intrat în direct timp de 15 minute, alături de prietenul său Goghi Roşu (la pian), fiul notarului din Jebel.

A fost căsătorit cu Elena Botoca, însă nu au avut copii. S-a stins din viaţă în 1991, când încă nu împlinise 66 de ani.

Efta Botoca a fost şi rămâne un artist emblematic al Banatului, un spaţiu unde muzica lăutărească are o tradiţie îndelungată, cultivată mai ales de ţărani dăruiţi cu pasiunea cea mai curată pentru muzica autentică. În urma lui rămâne nu doar geniul său interpretativ, aproape unic în întreg peisajul folcloric românesc, ci şi o bogată activitate de culegere de folclor şi de promovare a unor melodii care vor dăinui peste vremuri: „Joc de doi al lui Nicolae Botoca”, „Mărie, Mărie”, „Ardeleana din Unip”, „Sus, pe culmea dealului”, „Vară, vară, primăvară”, „Zvoanele”, „Cântecul miresei”, „Munte, munte, brad frumos”, „Ardeleana din Giroc”, „Pe picior din Unip”, „Brâu din Jebel” „Ioane, Ioane”, „Sorocul „, „Cărăbăşasca”, „Doina lui Luţă Ioviţă” etc.

Felul singular de a mânui vioara şi arcuşul al lui Efta Botoca îţi răscoleşte sufletul şi nu trebuie neapărat să fii iubitor de folclor pentru a trăi muzica acestui artist bănăţean de excepţie, care, în ciuda talentului său unanim recunoscut, a fost un om de o modestie exemplară.

Ionel Acea – cântăreț

Născut la 13 septembrie 1948, la Jebel, Ionel Acea a început să cânte la fluier de la 10 ani.

În clasa a V-a a venit la Timișoara, la Școala de Muzică și Arte Plastice unde a studiat clarinetul, apoi, ca și mulți alți suflători, a trecut la saxofon și taragot.

Urmează Școala profesională C.F.R. din Arad, timp de trei ani colaborează cu formația artistică a Clubului, cântând alături de Ilica Todor și Florica Bradu. În perioada 1966 – 1968 îl găsim la Orchestra Populară a Filarmonicii din Oradea, dirijată de George Mițin Vărieșescu, împreună cu care pleacă la Zalău în anul 1970.

În timpul satisfacerii stagiului militar cântă în fanfara unității din Oradea.

Numele lui Ionel Acea îl găsim și la Ansamblul Sârb de Stat din Timișoara, lângă alți instrumentiști precum Paia Maximov și Radivoi Popov Geale. În anul 1972 ajunge la Ansamblul “Banatul” sub conducerea maestrului Gelu Stan, un an mai târziu, la Clubul 1 Mai, cooptat de prof. Ion Odrobot, din 1979 colaborează și cu formația artistică de la Casa Tineretului, coordonată de Gheorghe Galetin.

Muzica bănățeană, cunoscută în întreaga țară și datorită lui Ionel Acea
Ionel Acea s-a mândrit cu premiul I și titlul de laureat obținut la etapa națională a Concursului Cântarea României, ediția a II-a.

În anul 1974 a imprimat un disc Electrecord format mic, sub bagheta dirijorului George Vancu. În anii 90 a cântat cu formația Sandu Florea de la Armeniș.

Ultima actualizare: 09:12 | 20.09.2024

Sari la conținut